Ep. 2 : La dus cu ambulanta, la intors cu politia !

Da, masinile de politie arata k in filme….si plimbarea cu ambulanta…o delectare! ) dar sa va zic cam cum a fost…

Dupa zile intregi in care acuzam gravi dureri in partea stanga sub coasta…ma hotarasem sa ma duc la “first aid” sa mi dea ceva de durere. Diagnosticul…s-o fi intins vreun muschi! si rezolvarea americanilor la orice problema medicala…ibuprofen ..un fel de aspirina la noi….tot aceeasi lipsa de eficienta ) Si iar dureri….ore intregi de munca cu aceleasi dureri…si bineinteles ..aceeasi nepasare a americanilor in fata problemelor internationalilor! ( si la first aid a trebuit sa ma duk in pauza de masa…k altfel nu puteam sa plek )) Asa ca mi-am facut programare la un doctor mai serios…sperand ca o sa se rezolve treaba….insa..n-am apucat sa ajung la el….am ajuns mai repede !

Era noaptea pe la 1 asa….cam la o ora normala de intoarcere de la munca la Cedar Point, si chiar ii zisesem Oanei ca ma doare mai tare decat de obicei ….da am zis io k “nu mi-o cadea splina acuma “. Eh nu mi-a cazut ea…dar..nici mult nu mai avea…ca am incercat sa ma pun in pat..si nu mai puteam respira. Intamplarile urmatoare au urmat foarte rapid. Oana…telefon…first aid….legatura cu spitalul..ambulanta….politisti la usa…targa…eu in ambulanta. Si exact cand imi imaginam doar o simpla interventie a medicilor din ambulanta, ma trezesc strangulata cu tot felul de cabluri, legata de targa….rugata sa semnez un document in care le permit americanilor sa ma trateze cum trebe….(sper ca n-am donat nici un ficat nimic) si in cateva minute….cu ochii in tavanul spitalului cel mai apropiat. Asta da priveliste de vazut in America! Ceva deosebit !

E de apreciat viteza cu care mi s-au facut tot felul de analize..si mi s-au dat tot felul de pastile. E drept ca mi s-a si explicat pentru ce mi se dau….dar…nu stiu cu cata luciditate le-am luat in seama ( a se considera ora tarzie, oboseala si restul de pastile:))) Diagnostic….nici ei nu stiau prea bine, dar era ceva cu severe constipation ) si de aici se inteleg si urmatoarele zile in care nu am avut voie sa mananc…decat lichide…dak se pot pune la categoria mancat! Si-au incheiat interventia cu o injectie care putea avea efecte secundare …and it did!!!! Daca va intrebati daca e posibil sa pleci din spital mai rau decat cand ai venit…..well…doamnelor si domnilor…acum se poate! Efectele secundare…au fost…intr un fel…cum ar zice unii !! Ca sa rezum ….imi tot ziceam in gand ca dak nu mor acum..nu mai mor )) As fi vrut sa ma bucur mai mult de mica noastra “escorta” pana la camine inapoi…o masina din dotarea politiei din Sandusky! Faptul ca abia stateam in picioare si vedeam negru in fatza ochilor a reprezentat un mic impediment in plimbarea mea….dar….stiu sigur ca saraca Oana abia m-a urcat pana la noi in camera….:D Thank you, pisi mic ! :*

Ehh….si acestea fiind relatate….plimbarea la spital nu prea m-a ajutat cu nimic….decat poate cu foitza galbena care m-a ajutat sa nu ma duk la munca a doua zi! dar in rest durerea a persistat inca cateva zile….in care m-am luptat cu splinutza mea mica..si cu mancaruri de genu….jelly, apple sauce, iaurturi, lapte, fructe si cereale integrale.

Dar a trecut…si acum nu pot decat sa ma laud ca fiind un individ special…prin faptul ca am vazut mai multe in State decat planuisem sa vad….cine se mai poate lauda cu scurte vizite la spital in toiul noptii? i-am luat pe toti …:)))

urmeaza….episodul 3 :  Vasile la Chicago

 

 

 

Adu-mi,muica, mamaliga inapoi!

“Andreio, trezeste-te, esti la Cedar Point si tre sa pleci la munca!” …asa mi-am inceput multe din zilele aflate in minunata “statiune” Sandusky, Ohio, mai exact Cedar Point Amusement Park , cel mai mare park de roller coaster uri din lume! Si povestea mea(ce a intarziat sa apara) va suna armonios si plina de distractie…nu neaparat pentru ca asa a si fost dar si ptr ca  postul vine la 2 luni de la intoarcere…Sa vedem cu ce am ramas zic !

Sa incepem cu inceputul….probleme de acomodare..dupa o zi intreaga de plimbat cu avionu si hoinarit prin aeroporturi, ne cazam (eu si Oana) la EVC …urmand ca a doua zi sa intram in paine, direct la munca (loc de munca si locatia necunoscuta in acest moment)  A doua zi a inceput totul…traininguri, vizite anulate prin parc din cauza ploii, pusa sa lucrez direct la casa(nu cunosteam inca banii americanesti) , cautare de internet/calculatoare proaste si homesick….era superoferta! . Si de  aici…puneti la socoteala in continuarea plimbari intre Hurricane Hannah’s (locul unde munceam) , dat prin ride-uri, intalnirea cu romanii si drumurile la REC (recreation employee center) si cam asa arata rutina in fiecare zi la Cedar Point. Dar au fost ele si iesirile din rutina…dar de ele amintesc putin mai incolo…..rabdare zic !

Ziceam de ride-uri !! 17 roller coastere, 8 thrill rides, rideuri de apa si multe altele….chekuite toate pe lista mea de incercari. ok..n o sa o fac pe viteaza si o sa recunosc cum m-am dat in primele dintre ele…cand ieseam in pozele din timpul mersului numai cu ochii inchisi, alba la fatza ) dar a trecut si frica….si de inaltime, si de cazut din roller coastere ..si de toate:)) si atunci…cele mai tari senzatii …..amplificate in primul scaun sau noaptea (vederea din millenium force…pentru cunoscatori ;;) ) dar…pentru ca oricum nu pot explica in cuvinte cam cata adrenalina era pe acolo…..dau spre vizionare …ta daaaa

Revin la iesirile din rutina…si pentru ca trebuie sa detaliez…o sa ma lungesc asa cu fiecare parte..sa nu se piarda nimic…here we go:

EPISODUL 1 :  CLINIC DOCTOR

Fie ca ne referim la bordura din fatza caminelor de la Cedars, fie ca ne referim la locul de adunare al nostru din fiecare seara …Clinic Doctor reprezinta piatra de temelie a formarii gastii noastre. Regulile erau simple : nu se vorbea despre munca sau despre orele lucrate! si asa s-au adunat personajele ce vor fi prezentate in pasajul urmator :

- subsemnata(pisi mare) – mereu nemultumita de numarul de ore, bolnava cu splina in mana pe la jumatatea verii dar mereu cu zambetul pe buze

- Oana Horvath (pisi mic) – domnisoara “blue tag” s-a remarcat prin eficienta si putere de munca la Cedar Point, ii placeau pancakes-urile dimineata si merele cu caramel pe batz (:X)

- Victor Diaconu (si Stefanutz) – excelent lucrator la Power Tower ( si la Wild Cat un pic…si cand nu se certa cu superiorii )) , de meserie bautor; Lui victor nu-i e foame, nu-i e sete, nu -i e frig, nu vrea acasa ))

- Ovidiu Postulache (si Dumitru…) – cunoscut pentru munca in stare de ebrietate la cel mai periculos ride din parc, muntele de bere din frigider,muzica veche da’ buna  si…..mirosul adidasilor dupa o zi de munca ))

- Tomescu Andrei Voicu ( zis si….Voicu )- ardeleanul tipic, mereu rupt (” eu nush frate cum puteti” ) …de la munca…si de la altele , mereu pozand cladiri si in urma grupului.

- Razvan Trofan – “mama ranitilor” pentru toti orezarii de la Cedar Point ), cunoscator al tuturor angajatilor din parc, de meserie …fumator!

imi imaginam acum ceva gen “tanar si nelinistit” cum se intorc ei asa in slow motion , cu melodia pe fundal:))sau putem asculta melodia noastra de drum….my little toy gun Ei sunt gasca “clinic doctor” ! si de ei o sa mai auziti si in povestile urmatoare…pentru ca….eram cu totii acolo! )trebuie sa o mentionez si pe Dana…mereu cu floarea in par ..si mereu cu cineva langa ea…si de multe ori nu noi  )Salut  sclavii la Cedar Point! (si totusi….sunteti de acord k nu era atata stres? :-/ )

p.s:  pe langa toata adrenalina…..am facut parasailing :D:D !!! genial !!! creca am zis tot …:D

Urmeaza…. EPISODUL 2 : La dus cu ambulanta, la intors cu politia !

i’m not retarded…i’m special!!

In seara asta sunt ganditoare, sunt pusa pe intrebari filozofice, la care normal ca nu primesc raspuns, dar pe care simpla mea existenta le emite pentru a nu intretine starea anosta a neuronului meu. Deci dragii me, care e rostul nostru pe pamant? Glumesc…nu ma gandeam la asta…desi e o idea ce merge la randul ei maruntita. De fapt..ma gandeam si incercam sa gasesc cea mai mare revelatie pe care o poate avea omul pe de-alungul vietii lui asa…acea “ sudden realization” (vorba filmului) pe care o are un om in cursul vietii in urma careia vede lucrurile cu alti ochi, trateaza oamenii de la alt nivel ca pana atunci si valorifica lucrurile din jurul sau diferit. Si ele sunt multe…sunt convinsa…insa ma gandeam care ar fi the great one si cam in ce perioada a vietii lui apare. Ok..inteleg…..lucrurile variaza..de la om la om …de la cultura la cultura…si cu siguranta n-am gasit o inca pe cea pe care o caut..asa ca .o sa o analizez pe prima care mi-a venit in minte zilele astea. Eu cred ca lumea unui individ se zguduie, mai mult sau mai putin, in momentul in care realizeza ca nu este cu nimic special fata de restul oamenilor din jurul sau. Nu ma intelegeti gresit …toti suntem diferiti intre noi ….insa tre sa recunoastem ca la un moment dat ..daca nu intreaga viata…toti am trait cu impresia ca suntem speciali, ca existam cu un scop bine determinat, ca nu traim o viata de rand…si mai mult…ca noua nu ni s-ar putea intampla anumite lucruri…(fie vb intre noi…rele). Si iata…omul …aflat in deplina incredere in ceea ce este si /sau ce poate deveni, infipt in convingerile sale, staruind in idea de unicitate in vastul spatiu pamantesc….isi frange aripile de cele mai multe ori subit …in acest zbor banal bombardat cu probleme, deceptii, suferinte, povesti triste….povesti pe care el..omul…le auzise de mai multe ori …de la altii la fel ca el, care nu credeau ca pot trece prin asta. Si nici macar necazul nu l face diferit….

Si totusi oameni speciali exista…..sunt cativa care au depasit idea de concept a gandirii lor fauritoare de nemaivazut, s-au desprins de plebe si si-au depasit conditia….au creat ceva care i-a facut speciali. Unii s-au simtit speciali pentru o clipa….unii pentru un timp….altii au ramas speciali.Si cert e ca momente avem cu totii ..cand pentru cineva sau pentru noi insine….devenim speciali….si asta ne face fericiti. Fericiti ca iesim din banalitate, fericiti ca suntem superiori, ca iesim in evidenta, ca nu suntem ca restu. Insa daca te intorci o clipa si privesti lucrurile cu sens…prin simplul fapt ca ne dorim sa fim speciali si facem totul ca sa fim diferiti…..suntem exact ca alte milioane de oameni care isi doresc sau fac asta. Si asta ne face nefericiti….mai ales ca unii pot..si altii nu.

 

Dar nu renuntam la idée….si nu vrem sa iesim din tiparul majoritar. poate ca vointa ne face pe toti speciali, si prin urmare cu nimic deosebiti..dar continuam sa traim drama omului de rand pana la urmatoarea revelatie…sunt si eu aici, la fel ca tine si ca noi toti, nu excelez prin nimic si nu ma deosebesc ca individ , faptele nu ma ocolesc si nici eu pe ele, imi doresc lucruri speciale si oameni speciali in jurul meu…..insa ceea ce aduc eu nou gandurilor mele este ca nimic nu e special..decat daca il facem noi sa fie special pentru noi si ca important e nu sa fii cat mai special…ci sa ai cat mai multi oameni in ochii carora sa fii special si pe care sa I vezi tu speciali. Si daca ne gandim pentru cat timp ..ajungem la alta revelatie pe care o are omul spre sfarsitul vietii cand se intreaba “ce am facut la viata mea”….dar asta e alta poveste.

 

Fiecare interpreteaza revelatia asta cum vrea sau cum poate, unii poate o ocolesc…altii poate nu au parte de ea…asa ca ..fara sa ne mai punem intrebari si sa ne batem capul…let s make the best of it…..let s make it as special as it gets !

Senzatie de 1/2

Este jumatatea zilei de sambata. m-am trezit de dimineata cu picioarele atarnand pe jumatate in afara patului. nici n-am apukt bine sa imi bag jumatate de picior in papuc, ca a si sunat alarma. am lasat o sa sune pana la jumatate si am oprit-o; cateodata mai fac asta ca sa ma trezesc mai bine. am baut in fuga jumatate de pahar de lapte, cu gandul ca in jumatate de ora trebuie sa rezolv makr jumatate din lucrurile planuite pentru ziua de azi. jumatate din scari le-am coborat in fuga, apoi am obosit si m-am oprit un minut jumate’  sa mi trag rasuflarea. mi-am reluat fuga pana cand am ajuns la jumatatea statiei, cand am vazut ca autobuzul deja plecase. norocul meu a fost ca soferul ma vazuse in jumatate de oglinda si m-a lasat sa urc. autobuzul era pe jumatate plin si erau concentrati in jumatatea din fatza. am ales cealalta jumatate si am stat singura pe jumatate de scaun, sprijinita de o bara. mi se scursese deja jumatate din timp si cu treburile bine calculate, imi scot portofelul si observ ca jumatate din banii pe care trebuia sa i am ..lipseau. nu apuc sa construiesc jumatate de idee despre banii lipsa…ca autobuzul franeaza brusc si jumatate din oamenii care stateau in picioare erau acum pe jos. usile se deschid la jumatate si oamenii incep sa se strecoare afara, unde jumatate de matiz era facut praf dupa impactul cu impunatorul autobuz. aflata deja la jumatatea drumului, sunt hotarata sa pornesc la picior, cand imi suna telefonul. dupa jumatate de convorbire imi dau seama ca planurile se anulasera. jumatate dezamagita , imi fac loc printre oamenii adunati la incidentul cu cele doua masini, si ma intorc spre casa.  nu -mi vine sa cred k am pierdut jumatate de zi si nu am reusit sa fac nici jumatate din treaba.

Acum stau pe jumatate de pat si ma gandesc la jumatate din lucrurile care imi lipsesc. ma gandeam sa folosesc restul zilei pentru a-mi cauta jumatatile.Lipseste ceva…si ma intreb daca ele, jumatatile, reusesc sa imi faca ziua plina. da..sunt doar pe jumatate ok, pentru ca mi-am pierdut jumatatile. da…dau jumatate de randament pentru ca nu am ramas decat jumatate. cu jumatate de vointa voi continuia sa le caut …poate pana la sfarsitul zilei voi construi macar un gand sau un sentiment intreg.  daca nu…sper ca ziua intreaga de maine imi va aduce mai mult decat sentimentul asta de jumatate gol….

Iertare…

 Iertare ca am lenevit, ca am uitat sa mi astern sentimentele, ca s-au intamplat atatea si au trecut la fel de repede pe langa mine, ca am fost atat de ocupata, ca am fost atat de fericita, ca am fost plecata, ca te-am neglijat…dragul meu blog.  Sunt lucruri pe care le invat zi de zi despre mine si sunt lucruri pe care le stiu deja si sunt permanente…cum ar fi faptul ca sunt delasatoare. Si sunt sentimente care m-au acaparat, care au trecut sau s-au schimbat, care vor veni iarasi sau poate vor ezita…..imi cer scuze..inca imi caut scuzele. Mi-ai lipsit …mi-era dor sa mi animez neuronul cu vreo povestire de obicei ironica, de multe ori depresiva , asternuta in asezare de pagina, negru pe alb, in fereastra dragutzului meu blog. ideile sunt multe si ele vin de-a valma, le-am tot refuzat metamorfozarea in cuvinte scrise…dar iata-ma umila …cerandu-mi iertare.  Am revenit !

To say or not to say…

M-am trezit in dimineata asta iritata de complexitatea cuvintelor. A cuvintelor in general….nu a ceva anume spus, nu a cuiva anume, doar a cuvintelor aruncate, a cuvintelor spuse degeaba. Sunt baricadata de partea comunicarii verbale, sunt un om al cuvintelor, un om care spune multe si nevrute…care arunca la randul lui cuvinte pe care apoi si-as dori sa le poata lua inapoi, care iubeste cuvintele frumoase inlantuite armonios la momentul potrivit s.a. Si totusi….ma lovesc de superficialitatea oamenilor si incep sa mi fac procese de constiinta, sa initiez procese de remediere. Nu vreau sa folosesc anumite cuvinte doar pentru ca suna bine, nu vreau sa-mi exprim sentimentele in cuvinte…vreau sa le arat, nu vreau sa ma ranesc in cuvintele aruncate de oamenii din jurul meu, nu vreau sa cred ca prin “a spune” rezolv mai multe decat prin “a face”. Situatia sta in felul urmator…

 

Pe de o parte, sa vorbim despre cuvintele spuse degeaba. Cuvintele care….nu trebuie sa lipseasca si totusi prezenta lor e mai mult decat redundanta in anumite cazuri. Vorbesc despre cuvinte care vin din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa vina din suflet, despre cuvinte care vin prea tarziu, atunci cand nu mai ai nevoie de ele, cuvinte care nu reusesc sa te faca sa te simti mai bine, cuvinte care nu reusesc sa vindece…cuvinte spuse degeaba. Acele cuvinte care-si pierd din incarcatura pentru ca nu mai sunt folosite cand si cum trebuie,  care ajung sa fie inutile, lipsite de sens si fara nici un impact asupra oamenilor, pentru ca oamenii au uitat sa le dea sensul si menirea potrivita. Ganditi-va la “te iubesc” “mi-e dor de tine” “imi pare rau” “imi cer scuze” “promit sa nu mai fac” “o sa fie bine” “n-am nimic” si altele din familia asta…..how many people say those…and really mean them?

 

Pe de alta parte, sa vorbim despre cuvintele care dor. Cuvinte care descriu adevaruri…adevaruri pe care le stii, dar pe care ti-e greu  sa le auzi in cuvinte, sau adevaruri pe care nu le stii, si nu le-ai face fatza. Sunt cuvintele care reusesc sa-ti sfasie inima, sa-ti darame sperantele, care-ti pot taia din avant si iti pot suprima entuziasmul. Cuvinte rele, sau spuse cu rautate, cuvinte negandite sau cuvinte intentionate, cuvinte care taie ca un cutit. In general sunt cuvintele pe care le regreti ulterior, pe care le-ai lua inapoi…si pentru ca nu poti, incerci sa le ajustezi cu un “imi pare rau” de mai sus….la fel de inutil. Din fericire, cuvintele trec la fel de repede ca si atunci cand au fost aruncate…iar cand e vorbe despre vindecarea ranilor de cutit, intrevine capacitatea noastra de a fi toleranti sau de a trece peste cuvintele reci,rele, dureroase, nervoase sau indiferente.

 

   Asa ca….pentru mine cuvintele raman…o unealta a comunicarii, raman indispensabile, si folosite in directia corespunzatoare, vor ramane cu esenta caracteristica si un gram de frumos in fiecare dintre ele. Nu mi-e greu sa spun “mi-e dor de tine” si nici un “te iubesc” atunci cand simt nevoia sa le spun, nu mi-e greu sa incerc sa ofer un zambet in loc de priviri si cuvinte aruncate la nervi, si mai ales..nu mi-e greu sa accept oamenii si sa trec peste cuvintele lor deseori taioase….pentru ca ele, cuvintele…raman la urma urmei…doar niste cuvinte.

Graba….

 Sa-mi explic iarasi absenta? Cred k nu e nevoie…..ocupatiile neuronului meu din ultima vreme sunt insusite fara nici un fel de problema de toti posesorii unei legitimatii de student!Dar a trecut ea si sesiunea….de fiecare data trece…pentru toata lumea..cel putin numeric:D!  E un sentiment asa placut de eliberare emotionala…de liniste, pe care il asociez cu multe alte chestii de care eu ma pot bucura in fiecare zi. E ca un pahar cu apa, cand simti ca nu mai poti de sete, e ca mancarea cand iti ghioraie matzele, e ca o raza de soare dupa ce ai inghetat de frig, ca mersul la wc dupa ce te-ai tinut o buna perioada de vreme, ca adevarul dupa ce ai tinut mult un secret, ca impacarea dupa o cearta indelungata, ca baia in piscina intr-o zi dogoritoare de vara, ca intinsul in pat dupa o zi intreaga de stat in picioare..ma rog…intelegeti unde bat nu? E acel sentiment cand astepti ceva ca sa fii linistit ..si intr-un final el se intampla. Frumoasa metafora pentru terminarea sesiunii nu ?:))

 

De fapt….postul meu abia acum incepe. Poate e legat de lucrurile astea mici, satisfactiile astea de care ma bucur in fiecare zi, dar cu siguranta porneste de la stirea mortii handbalistului Marian Cozma, ucis intr-un bar din Vezprem. O poveste cu un final prea rapid si prea trist, a unui om despre care se zicea ca era prea bun ca sa moara atat de devreme. Trist e ca mii de oameni mor asa in fiecare zi, oameni care nu merita, oameni care isi propusesera multe, oameni care nu au mai avut timp de multe.  Poate nu ii cunoaste o tara intreaga, poate nu primesc titluri de onoare post-mortem, si totusi se sting lasand in urma mii de lacrimi si oameni indurerati.  Ma intreb cati dintre noi realizam in momente de genul asta cat de scurta e viata si cat de inutil e sa traiesti din suparari, razbunari, regrete si cuvinte nespuse. Cat de pacat e ca nu stim sa iertam sau sa trecem peste imperfectiunile omului. Cati oameni isi traiesc prezentul asa cum e el si cu ce-ti ofera el, nelegandu-se de trecut sau nestaruind asupra viitorului…viitor care oricum te ia prin surprindere si te shocheaza de cele mai multe ori?

 Ma mai intrebam ce ar gandi, ce ar face oamenii daca ar afla intr-o zi ca mai au…sa zicem…3 zile de trait. Ar renunta la orgolii? S-ar impaca cu cei care le-au gresit? I-ar ierta? Ar suna pe toata lumea sa zica tot ce ar fi putut sa zica dar nu au avut curaj? s-ar inchide intr-o camera asteptand momentul? ar face toate lucrurile pe care si-ar fi dorit sa le faca toata  viata? ar plange pentru nedreptate sau s-ar bucura de timpul ramas? ar muri cu zambetul pe buze sau cu ochii plansi si inima plina de regrete?  Ar fi bine totusi nu?  Sa stim momentul…sa ne pregatim pentru el…..De ce 3 zile? Pentru ca mi-a zis cineva zilele trecute “in 3 zile mi-am nenorocit viata” …si se pare ca e de ajuns pentru multe. Nu stiu cum as reactiona exact , dar momentan as zice ca m-as duce sa fac bungee, as fuma iarba,as iesi cu toti prietenii si m-as distra si m-as asigura ca nu plange nimeni la inmormantare….

Voi ce ati face in ultimele 3 zile din viata voastra?

Post in sange cu garnitura de inceput de an ;;)

 Incep anul intr-o letargie totala!…Neuronu meu nu prea mai contribuie cu nimic…nu mai construim nimic…tre sa am o discutie serioasa cu el!! Nu de alta dar…nu e tocmai momentul potrivit !:D Asa ca..in speranta ca o sa am “flow” la ce o sa expun mai departe..imi urez “bun re-venit”  pe scena blogareasca pe 2009 si spor la scris!

O sa par ca o baba povestind despre comunism in postul asta !:D Deci…se iau in considerare revolta, melancolie, conservatorism….tot ce trebuie ca sa iasa bine…ca asa-i frumos! Impotriva cui revolta..ma intrebati? Hai k va zic..da’ mai incolo…

 Voi ce va aduceti aminte din copilarie? Eram zilele trecute la metrou si trecand o domnisoara pe langa mine, si lasand in urma ei o dara de parfum….am ramas cateva secunde pe loc incercand sa-mi dau seama de ce imi aduce aminte acel odor. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata…dar..stateam acolo, facand adevarate exercitii de memorie….pentru ca in final sa ma luminez. Parfumul era asociat in minte mea cu o sufragerie modesta, transformata in sala de dans, cu mocheta pe jos si oglinzi de jur imprejur. Era sala in care atunci cand abia daca implinisem 5 ani, paseam pentru a ma exprima prin dans, pentru a arde cantitatile mari de energie pe care le aveam ca si copil si pentru a ma deschide catre ceva nou , f frumos. Nu stiu daca erau parfumurile combinate ale mamelor care stateau la usa privindu-si mandre copii sau doar parfumul profesoarei care pentru mine a reprezentat un model de viata….eu o sa ma limitez la a zice ca era parfumul acelei perioade…si mirosea frumos tare…

Copilaria mea se leaga strans de viata la tara!  mai bine de 3 luni pe an mi le petreceam acolo…si nu -mi pot imagina copilarie mai frumoasa k acolo:D!  Catarat in copaci, nave spatiale in copaci, paparuda cu apa pentru flori,  furat fructe si flori de la vecini, vanat de radasti (RĂDÁŞCĂ, rădaşte, s.f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca nişte coarne de cerb) construit telefoane din lemn, organizat concursuri,  jucat somatelea(aditional….ascuns in porumb, in gradina, in beci, in  pod, in copaci etc), facut fantani din cutiutzele cu otrava pentru soareci, jucat cu coca pentru gogosi, mers la camp, mers dupa iapa la izvoare (calarit:X), jucat carti , tomanap si “ce-ncape intr-un geamantan”,leaganul din lemn, mersul duminica la biserica si toate juliturile posibile…

Si aici incepe revolta…

 De fapt..regretul …ca viata la tara se pierde sau in general copilariile….se pierd! Cati copii mai au azi bunici la tara, cati se mai catara in copaci sau joaca ” tara, tara ,vrem ostasi”? Cati mai aleg jucatul cu masinutze in locul jucatului pe calculator…si cati se mai fluiera la balcon in locul buzz-uitului pe mess? Copii astia nu au julituri in genunchi si nici macar nu se mai sperie de bau-bau pentru ca probabil li s-a zis ca e ceva virtual, care merge omorat apasand tasta ctrl+delete. Nu stiu sa compuna, nu mai au imaginatie …si daca au depaseste pragul normal de SF. Nici makr desenele animate nu mai sunt credibile! Eu ma amuzam ore in sir cand un motan fugarea un soricel mai destept ca el…sau il contemplam pe dexter, the boy genious…sau vroiam sa fiu o powerpuff girl! Astia mici….hmm….astia se mai uita la desene animate?:-?? N-am de fapt nimic cu ei, ca nu e vina lor …e doar vina societatii in care s-au nascut…si spre binele lor… s-au si adaptat….

Deci..sa dam vina pe societate…sa dam vina pe tehnologie ca ne transformam usor usor in niste robotei care uita sa-si mai traiasca viata….cum trebuie. App de asta…Ati auzit ca au facut astia Bucurestiul virtual? S-au format adevarate comunitati virtuale…lumea petrece..merge la film..se plimba…totul virtual! WHY?! Da-ti-mi un singur motiv bun pentru care as opta pentru oricare din activitatile alea virtuale cand pot sa le fac..for real ! Bucurestiul arata destul de frumos zic eu live….(totusi as scoate cateva mii de masini din trafic …:D)..deci..hai sa spunem ”NU” unui viitor sedentarism! Mess-ul ? l-as desfiinta !! (eu impreuna cu altii cu care am pornit revolta..desigur) in ciuda faptului k momentan sunt dependenta de el !! Ok …hai sa punem altfel problema ca sa nu fiu inteleasa gresit:)) Ii gasesc utilitatea..bineinteles…si probabil ca nu m-as putea lipsi de el total…insa as putea spune k mi-as dori sa nu fi existat! Suntem dependenti de statusuri cat mai frapante…de poze smechere la avatar, suntem cat se poate de liberi si deschisi in orice conversatie..pentru ca ni se permite…credem ca jumatate din lumea din jurul nostru ne sunt prieteni doar ptr k ii avem in lista noastra de mess..si interpretam cuvintele cum ne suna noua bine..pentru ca sunt lipsite de intonatie!! Nu se mai cer numere de telefon..se cer id-uri de mess…pentru ca vb aia…de ce sa te balbai la telefon cand poti sa ai o discutie cursiva si inteligenta pe mess nu? Comod..si moca…n-am ce zice…dar ce-ar fi sa ne intalnim sa discutam ca oamenii normali? ;;) sunt sigura ca multi oameni au multe lucruri de spus si inca inteligente…pakt ca au probleme de exprimare….:D

Inchei vesel…nu pentru ca as avea motive serioase( e sambata noaptea…si stau degeaba..am un deal de proiecte care abia ma asteapta sa le intretin..si se apropie si sesiunea:-J) insa dau astia de la 2 baieram si imi vibreaza tot patul pe bituri care mai de care mai dubioase )

Zambesc si las spre contemplatie….Noapte buna!

Last..but not least

 So..hohoho..am ajuns si la ultima zi din an. Greu de crezut cum trece timpul asta, si ajungi iar la seara de revelion (pentru care..btw…nu am nici o simpatie, dar pe care o sarbatoresc k tot omu…ca asa i frumos) Asadar….ca in fiecare an, nu mi-am facut absolut nici un plan pentru aceasta seara “magica” dintre ani, fiind sigura ca in ciuda opunerii mele  fatza de petrecerile banale din fiecare an, planurile vor veni singure la mine. Si ele au venit! Locatie este, oameni cu care sa ma distrez este, am auzit ca s-a luat si bautura ..deci este, am fost si mi-am luat ceva de imbracat, m-am tuns ca pentru sfarsit de an asa (si chiar am fost multumita:-|:)))….asa ca….cred k o putem pune de o petrecere:D Imi lipsesc ochelarii de la bamboo de care m-am tinut cateva luni sa i cumpar(si cand m-am hotarat io..nu mai aveau :-J) Dar trecand peste detaliile astea tehnice, strans legate de intrebarea: ” u unde faci revelionul?” sa nu uitam ca se incheie un an, bun sau rau cum o fi fost el, si incepe altul, bun sau rau…cum o sa fie el. Eu am un ritual asa…de care imi place sa ma tin in fiecare an. Imi pastrez cateva minute bune pentru mine asa, in care ma gandesc la toate lucrurile frumoase care s-au intamplat pe parcursul anului ce se termina. La sfarsit trag o linie…si apreciez..cam cum a fost anul, compar cu alti ani, si daca nu suna bine….imi promit k urmatorii vor fi si ma buni. Ma simt foarte bine facand asta, pentru ca…desi iti tot spui ca tot anul nu ai facut nimic, la prima retrospectiva realizezi k nu a fost chiar asa. Am zis k n-o sa scriu asta pe post, dar sper sa inspire si pe altii sa-si faca listutza de realizari. So..here we go..anul 2008 a fost cam asa:

- am inceput in forta cu prima sesiune, care m-a terminat psihic, dar m-a facut si sa realizez multe chestii legate de capacitatile mele de acumulare de infortie:D

- am schimbat prefixul, cu tot cu depresia atasata de ea. damn…i’m getting old!!

- Am avut primul meu job, primele 6 ore pe zi,cu fatza intr-un calculator, primul salariu si prima tzeapa:D ….n-o sa intru in detalii!

- am avut primele show-uri cu trupa(la antena 1, city mall),primul meu battle individual ..si zic eu ca m-am dezvoltat binishor in ceea ce priveste dansul

- am iesit pentru prima data din tara, am descoperit k am rau de avion si cel mai important…am vazut Belgia…si am papat cioco de la mama ei

-am terminat primul an de facultate integralista;;)

-am ajuns de doua ori la mare, am fost si la liberty parade…asa k sa stiu sa nu ma mai duk altadata, m-am dat cu atv-ul..etc

-am inceput anu 2 cu mai multa distractie si mai multe petreceri decat primul an:D

-mi-am luat ghete timberland roz:D:D:D:))

- am cunoscut o gramada de oameni interesanti pe tot parcursul anului si  mi-am facut noi prieteni de care ma bucur enorm(va iubesc bah:D)

- am participat la prima actiune de caritate  prin dans, dulciuri, hainutze si un zambet pe fatza copiilor care nu au parte de ele atat de des k noi

-  am fost cu colindu….si ne-am distrat a dracului de bine:D

- mi-au venit dracii de bucuresti in vizita in galati :X:))numai noi stim ce a iesit

 

     Asta a fost asa in mare….sunt sigura ca am scapat ceva printre randuri, si sunt sigura ca au fost mult mai multe momente frumoase, de care o sa mi aduc aminte la momentul potrivit. Deocamdata, trag linie….si imi fac promisiunile pentru anul ce vine.  Astea nu le zic…insa sper sa fie scrise pe listutza de realizari de anul viitor. Inchei cu voie buna si spirit vesel…va urez un an asa cum vi-l doriti voi, distractie frumoasa de Revelion, orice ati face….si cel mai zambaretz “La multi ani”  de pe anul asta !! :D

hai la anu’ si la multi ani!:))

Is the season to be jolie…shalalalalalala!!!

Mare nebunie mareeee!!S-au aprins beculetzele pe bulevardele din Bucuresti, au inceput concertele si evenimentele de caritate, magazinele sunt burdusite de sclipiceli, mosi craciuni si bradutzi…..ce mai…eu zic k vine Craciunu:))!!Ce i drept n-am intrat inca in “the Christmas spirit” asa, dar banuiesc ca ala vine pe parcurs! Plus ca toata forfota asta imi creaza o stare de neliniste pozitiva ..daca o pot numi asa, si ma inspira sa-i scriu lui Mos Craciun(zic eu ca 11 decembrie e o data buna pentru a-mi exprima dorintele de Craciun! )Inainte de scrisorica catre moshu’ tre sa fac o paranteza! Ati observat si voi ca in perioada sarbatorilor apar din ce in ce mai multe cupluri? E de inteles necesitatea de afectiune si comfort, mai ales in momentul trecerii intre ani, cand e musai sa fii romantic si sa te pupi, insa refuz sa fiu de acord cu ipocrizia si mai ales cu modalitatile disperate de imperechere! In fond….sarbatorile insemna mai mult decat atat nu?  Revenind….aveam un task de indeplinit si …sper ca Moshu’ s-a pus la punct cu tehnologia si ajunge si pe blogul meu! It’s been a while….but…here we go…

     Draga Mos Craciun,

Am asteptat 20 de ani pana sa-mi fac curaj sa-ti scriu prima scrisoare. Mereu am avut atatea sa-ti spun, iar acum cand sa-mi astern gandurile adunate pe foaie, gresesc ca un copil in prima lui scrisoare catre tinuturile lui Mos Craciun. Am sa incep cu regretele. Imi pare rau ca nu existi! Imi pare tare rau ca esti doar o poveste cu care se intretin milioane de copii si care m-a inveselit si pe mine la vremea mea! Mi-ar fi placut sa cred mai tare si mai mult timp in tine! Era un sentiment frumos….Mi-ar fi placut ca un copil sa spere cu adevarat ca atunci cand va fi cuminte, va veni Moshul tocmai din Laponia, va intra pe geam si-i va lasa cadourile pe care si le doreste acolo sub brad, unde e primul loc in care isi arunca privirea in dimineata de Craciun.  O sa continui cu multumiri totusi…Iti multumesc totusi ca existi ca si concept.  Esti o bucurie pentru multe suflete in fiecare an, si esti un cadou tu insuti prin notorietate. Asa cum e normal..nu pot termina o scrisoare catre Mos Craciun fara sa zic ca….am fost o fetitza cuminte anul asta, si sper sa treci si pe la mine.  Mi-as dori sa aduci multa voie buna si mai multe zambete cat sa le daruiesc celor din jurul meu.  Vreau sa-mi vad familia si prietenii fericiti si bucurosi de prezenta ta!  Toate impachetate cu funda rosie si ingramadite sub bradul de acasa de la Galati ! Anul asta o sa vreau sa cred in tine…si stiu ca  vei citi scrisoarea ce a intarziat atat timp sa apara! Craciun fericit, Moshule!

Cu drag,

Andreea

 

P.S:  Rog Metrorex-ul sa binevoiasca sa dea drumu la scarile rulante de la “1 Decembrie”. Multumesc!:D

P.S2: Pentru gasca nebuna, sa stiti ca nu uit!! Pe 27 va mutati fundurile alea de tarani de Bucuresti la Galati:)))!! hevi lăăăăăv!!!