#Jurnaldeconcediu – Episodul 1

Cu bagajul facut si fara chef de somn, mi am pus telefonul seara cu alarma setata pentru ora 6. Asa te trezesti sa pleci in vacanta, odata cu soarele. Din exces de zel, am setat si ceea ce telefonul imi oferea ca varianta ajutatoare: alarma inteligenta (adica sa sune inainte de alarma propriu zisa, cumva sa te pregateasca). Totul super. M-am trezit la sunetul alarmei inteligente la 6 fara 5 si am inchis-o, convinsa ca mai am 5 minute de somn pana cand chiar trebuie sa ma trezesc. M-am inselat. Alarma propriu zisa n-a mai sunat. Alarma inteligenta a fost mai inteligenta ca mine. Noroc ca am primit un telefon la si un sfert.

Cu ochii intre-deschisi si intinsa toata sa ma dezmortesc, aud incet ploaia mocaneasca pe care o stiam de cateva zile. “Si ce? Iesim din Bucuresti si lasam norii in urma” imi zic, schimbandu-mi deja in cap tinuta pe care o pregatisem pentru drum. 

Am pornit la drum, cu ploaia dupa noi. 50, 100 de km, am tot mers cu ploaia, in ceea ce parea a fi o zi compromisa pentru orice plimbare la care ne-am fi putut gandi. 

[imi place de mor cum am plecat de data asta in vacanta. Eu n-am planificat nimic. EU nu am cautat cazare si nici nu am facut traseu. Ceea ce era fix ce aveam nevoie, fix opusul a ceea ce fac in mod normal, a cum fac lucrurile in fiecare zi. Cum ziceam, fara agenda, fara planuri si fara asteptari. Stiu doar ca plec o saptamana prin tara si ma bazez pe oameni care chiar stiu locuri frumoase]

Ploaia s-a mai oprit, a inceput din nou si apoi a tinut sa nu se mai opreasca. Am ajuns la Curtea de Arges si am oprit la manastire, acolo unde nu imi aminteam decat povestea lui Manole, cu Ana zidita in peretii cetatii. Vizual, a fost asa cum mi-o aminteam, de la ultima vizita, undeva acum 20 de ani. Ceea ce face cu atat mai impresionanta pastrarea locului. Putini oameni in vizita si un verde al naturii care m-a bucurat. Iar ploaia nu (mai) facea nimic altceva decat sa contribuie la un acest cadru linistit si pitoresc. 

    

    
Dupa o oprire la masa, am vizitat Curtea Domneasca, sau ceea ce acum infatiseaza zidurile fostelor pivnite domnesti de pe vremea lui Neagoe Basarab si Basarab I.  In interiorul curtii a fost construita mai tarziu si Biserica Domneasca, ale carei pereti ilustreaza foarte multe pasaje biblice. Aici, ca dupa multe zile de ploaie, am fost intampinati de multi limacsi colorati, sau “melcii fara casa” care se bucurau de vremea de afara mai mult decat noi. 

   
    
   
Ne am continuat drumul, spre un satuc de munte unde aflasem intre timp ca avem cazare. Arefu este cea mai veche, cea mai muntoasa si cea mai nordica asezare de pe Valea Argesului, la o aruncatura de cetatea Poienari, in apropiere de barajul Vidraru si Transfagarasan. Pe aceeasi ploaie care parea sa nu se mai opreasca vreodata, am ajuns la Pensiunea Poteca Ursului, construita in stilul caracteristic al zonei, in deal, pe o panta destul de abrupta, dar cu o frumusete nemaipomenita a locului si un spirit ospitalier deosebit. 

   
   
Povestea numelui a venit natural, dupa nenumarate vizite ale ursilor, la ore fixe, in fiecare zi, dimineata la 5 si seara la 11. Am auzit insa ca sunt prietenosi:) 

Am facut o plimbare lunga prin sat, am luat masa la terasa (nu mai ploua) si am cautat norocul printre milioanele de trifoi intinse in fata pensiunii. 

Inca nu l-am gasit dar e si astazi o zi lunga, sper eu, cu soare! 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s