You are currently browsing the category archive for the 'moods...' category.
In seara asta sunt ganditoare, sunt pusa pe intrebari filozofice, la care normal ca nu primesc raspuns, dar pe care simpla mea existenta le emite pentru a nu intretine starea anosta a neuronului meu. Deci dragii me, care e rostul nostru pe pamant? Glumesc…nu ma gandeam la asta…desi e o idea ce merge la randul ei maruntita. De fapt..ma gandeam si incercam sa gasesc cea mai mare revelatie pe care o poate avea omul pe de-alungul vietii lui asa…acea “ sudden realization” (vorba filmului) pe care o are un om in cursul vietii in urma careia vede lucrurile cu alti ochi, trateaza oamenii de la alt nivel ca pana atunci si valorifica lucrurile din jurul sau diferit. Si ele sunt multe…sunt convinsa…insa ma gandeam care ar fi the great one si cam in ce perioada a vietii lui apare. Ok..inteleg…..lucrurile variaza..de la om la om …de la cultura la cultura…si cu siguranta n-am gasit o inca pe cea pe care o caut..asa ca .o sa o analizez pe prima care mi-a venit in minte zilele astea. Eu cred ca lumea unui individ se zguduie, mai mult sau mai putin, in momentul in care realizeza ca nu este cu nimic special fata de restul oamenilor din jurul sau. Nu ma intelegeti gresit …toti suntem diferiti intre noi ….insa tre sa recunoastem ca la un moment dat ..daca nu intreaga viata…toti am trait cu impresia ca suntem speciali, ca existam cu un scop bine determinat, ca nu traim o viata de rand…si mai mult…ca noua nu ni s-ar putea intampla anumite lucruri…(fie vb intre noi…rele). Si iata…omul …aflat in deplina incredere in ceea ce este si /sau ce poate deveni, infipt in convingerile sale, staruind in idea de unicitate in vastul spatiu pamantesc….isi frange aripile de cele mai multe ori subit …in acest zbor banal bombardat cu probleme, deceptii, suferinte, povesti triste….povesti pe care el..omul…le auzise de mai multe ori …de la altii la fel ca el, care nu credeau ca pot trece prin asta. Si nici macar necazul nu l face diferit….
Si totusi oameni speciali exista…..sunt cativa care au depasit idea de concept a gandirii lor fauritoare de nemaivazut, s-au desprins de plebe si si-au depasit conditia….au creat ceva care i-a facut speciali. Unii s-au simtit speciali pentru o clipa….unii pentru un timp….altii au ramas speciali.Si cert e ca momente avem cu totii ..cand pentru cineva sau pentru noi insine….devenim speciali….si asta ne face fericiti. Fericiti ca iesim din banalitate, fericiti ca suntem superiori, ca iesim in evidenta, ca nu suntem ca restu. Insa daca te intorci o clipa si privesti lucrurile cu sens…prin simplul fapt ca ne dorim sa fim speciali si facem totul ca sa fim diferiti…..suntem exact ca alte milioane de oameni care isi doresc sau fac asta. Si asta ne face nefericiti….mai ales ca unii pot..si altii nu.
Dar nu renuntam la idée….si nu vrem sa iesim din tiparul majoritar. poate ca vointa ne face pe toti speciali, si prin urmare cu nimic deosebiti..dar continuam sa traim drama omului de rand pana la urmatoarea revelatie…sunt si eu aici, la fel ca tine si ca noi toti, nu excelez prin nimic si nu ma deosebesc ca individ , faptele nu ma ocolesc si nici eu pe ele, imi doresc lucruri speciale si oameni speciali in jurul meu…..insa ceea ce aduc eu nou gandurilor mele este ca nimic nu e special..decat daca il facem noi sa fie special pentru noi si ca important e nu sa fii cat mai special…ci sa ai cat mai multi oameni in ochii carora sa fii special si pe care sa I vezi tu speciali. Si daca ne gandim pentru cat timp ..ajungem la alta revelatie pe care o are omul spre sfarsitul vietii cand se intreaba “ce am facut la viata mea”….dar asta e alta poveste.
Fiecare interpreteaza revelatia asta cum vrea sau cum poate, unii poate o ocolesc…altii poate nu au parte de ea…asa ca ..fara sa ne mai punem intrebari si sa ne batem capul…let s make the best of it…..let s make it as special as it gets !
Este jumatatea zilei de sambata. m-am trezit de dimineata cu picioarele atarnand pe jumatate in afara patului. nici n-am apukt bine sa imi bag jumatate de picior in papuc, ca a si sunat alarma. am lasat o sa sune pana la jumatate si am oprit-o; cateodata mai fac asta ca sa ma trezesc mai bine. am baut in fuga jumatate de pahar de lapte, cu gandul ca in jumatate de ora trebuie sa rezolv makr jumatate din lucrurile planuite pentru ziua de azi. jumatate din scari le-am coborat in fuga, apoi am obosit si m-am oprit un minut jumate’ sa mi trag rasuflarea. mi-am reluat fuga pana cand am ajuns la jumatatea statiei, cand am vazut ca autobuzul deja plecase. norocul meu a fost ca soferul ma vazuse in jumatate de oglinda si m-a lasat sa urc. autobuzul era pe jumatate plin si erau concentrati in jumatatea din fatza. am ales cealalta jumatate si am stat singura pe jumatate de scaun, sprijinita de o bara. mi se scursese deja jumatate din timp si cu treburile bine calculate, imi scot portofelul si observ ca jumatate din banii pe care trebuia sa i am ..lipseau. nu apuc sa construiesc jumatate de idee despre banii lipsa…ca autobuzul franeaza brusc si jumatate din oamenii care stateau in picioare erau acum pe jos. usile se deschid la jumatate si oamenii incep sa se strecoare afara, unde jumatate de matiz era facut praf dupa impactul cu impunatorul autobuz. aflata deja la jumatatea drumului, sunt hotarata sa pornesc la picior, cand imi suna telefonul. dupa jumatate de convorbire imi dau seama ca planurile se anulasera. jumatate dezamagita , imi fac loc printre oamenii adunati la incidentul cu cele doua masini, si ma intorc spre casa. nu -mi vine sa cred k am pierdut jumatate de zi si nu am reusit sa fac nici jumatate din treaba.
Acum stau pe jumatate de pat si ma gandesc la jumatate din lucrurile care imi lipsesc. ma gandeam sa folosesc restul zilei pentru a-mi cauta jumatatile.Lipseste ceva…si ma intreb daca ele, jumatatile, reusesc sa imi faca ziua plina. da..sunt doar pe jumatate ok, pentru ca mi-am pierdut jumatatile. da…dau jumatate de randament pentru ca nu am ramas decat jumatate. cu jumatate de vointa voi continuia sa le caut …poate pana la sfarsitul zilei voi construi macar un gand sau un sentiment intreg. daca nu…sper ca ziua intreaga de maine imi va aduce mai mult decat sentimentul asta de jumatate gol….
M-am trezit in dimineata asta iritata de complexitatea cuvintelor. A cuvintelor in general….nu a ceva
anume spus, nu a cuiva anume, doar a cuvintelor aruncate, a cuvintelor spuse degeaba. Sunt baricadata de partea comunicarii verbale, sunt un om al cuvintelor, un om care spune multe si nevrute…care arunca la randul lui cuvinte pe care apoi si-as dori sa le poata lua inapoi, care iubeste cuvintele frumoase inlantuite armonios la momentul potrivit s.a. Si totusi….ma lovesc de superficialitatea oamenilor si incep sa mi fac procese de constiinta, sa initiez procese de remediere. Nu vreau sa folosesc anumite cuvinte doar pentru ca suna bine, nu vreau sa-mi exprim sentimentele in cuvinte…vreau sa le arat, nu vreau sa ma ranesc in cuvintele aruncate de oamenii din jurul meu, nu vreau sa cred ca prin “a spune” rezolv mai multe decat prin “a face”. Situatia sta in felul urmator…
Pe de o parte, sa vorbim despre cuvintele spuse degeaba. Cuvintele care….nu trebuie sa lipseasca si totusi prezenta lor e mai mult decat redundanta in anumite cazuri. Vorbesc despre cuvinte care vin din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa vina din suflet, despre cuvinte care vin prea tarziu, atunci cand nu mai ai nevoie de ele, cuvinte care nu reusesc sa te faca sa te simti mai bine, cuvinte care nu reusesc sa vindece…cuvinte spuse degeaba. Acele cuvinte care-si pierd din incarcatura pentru ca nu mai sunt folosite cand si cum trebuie, care ajung sa fie inutile, lipsite de sens si fara nici un impact asupra oamenilor, pentru ca oamenii au uitat sa le dea sensul si menirea potrivita. Ganditi-va la “te iubesc” “mi-e dor de tine” “imi pare rau” “imi cer scuze” “promit sa nu mai fac” “o sa fie bine” “n-am nimic” si altele din familia asta…..how many people say those…and really mean them?
Pe de alta parte, sa vorbim despre cuvintele care dor. Cuvinte care descriu adevaruri…adevaruri pe care le stii, dar pe care ti-e greu sa le auzi in cuvinte, sau adevaruri pe care nu le stii, si nu le-ai face fatza. Sunt cuvintele care reusesc sa-ti sfasie inima, sa-ti darame sperantele, care-ti pot taia din avant si iti pot suprima entuziasmul. Cuvinte rele, sau spuse cu rautate, cuvinte negandite sau cuvinte intentionate, cuvinte care taie ca un cutit. In general sunt cuvintele pe care le regreti ulterior, pe care le-ai lua inapoi…si pentru ca nu poti, incerci sa le ajustezi cu un “imi pare rau” de mai sus….la fel de inutil. Din fericire, cuvintele trec la fel de repede ca si atunci cand au fost aruncate…iar cand e vorbe despre vindecarea ranilor de cutit, intrevine capacitatea noastra de a fi toleranti sau de a trece peste cuvintele reci,rele, dureroase, nervoase sau indiferente.
Asa ca….pentru mine cuvintele raman…o unealta a comunicarii, raman indispensabile, si folosite in directia corespunzatoare, vor ramane cu esenta caracteristica si un gram de frumos in fiecare dintre ele. Nu mi-e greu sa spun “mi-e dor de tine” si nici un “te iubesc” atunci cand simt nevoia sa le spun, nu mi-e greu sa incerc sa ofer un zambet in loc de priviri si cuvinte aruncate la nervi, si mai ales..nu mi-e greu sa accept oamenii si sa trec peste cuvintele lor deseori taioase….pentru ca ele, cuvintele…raman la urma urmei…doar niste cuvinte.
Sa-mi explic iarasi absenta? Cred k nu e nevoie…..ocupatiile neuronului meu din ultima vreme sunt insusite fara nici un fel de problema de toti posesorii unei legitimatii de student!Dar a trecut ea si sesiunea….de fiecare data trece…pentru toata lumea..cel putin numeric:D! E un sentiment asa placut de eliberare emotionala…de liniste, pe care il asociez cu multe alte chestii de care eu ma pot bucura in fiecare zi. E ca un pahar cu apa, cand simti ca nu mai poti de sete, e ca mancarea cand iti ghioraie matzele, e ca o raza de soare dupa ce ai inghetat de frig, ca mersul la wc dupa ce te-ai tinut o buna perioada de vreme, ca adevarul dupa ce ai tinut mult un secret, ca impacarea dupa o cearta indelungata, ca baia in piscina intr-o zi dogoritoare de vara, ca intinsul in pat dupa o zi intreaga de stat in picioare..ma rog…intelegeti unde bat nu? E acel sentiment cand astepti ceva ca sa fii linistit ..si intr-un final el se intampla. Frumoasa metafora pentru terminarea sesiunii nu ?:))
De fapt….postul meu abia acum incepe. Poate e legat de lucrurile astea mici, satisfactiile astea de care ma bucur in fiecare zi, dar cu siguranta porneste de la stirea mortii handbalistului Marian Cozma, ucis intr-un bar din Vezprem. O poveste cu un final prea rapid si prea trist, a unui om despre care se zicea ca era prea bun ca sa moara atat de devreme. Trist e ca mii de oameni mor asa in fiecare zi, oameni care nu merita, oameni care isi propusesera multe, oameni care nu au mai avut timp de multe. Poate nu ii cunoaste o tara intreaga, poate nu primesc titluri de onoare post-mortem, si totusi se sting lasand in urma mii de lacrimi si oameni indurerati. Ma intreb cati dintre noi realizam in momente de genul asta cat de scurta e viata si cat de inutil e sa traiesti din suparari, razbunari, regrete si cuvinte nespuse. Cat de pacat e ca nu stim sa iertam sau sa trecem peste imperfectiunile omului. Cati oameni isi traiesc prezentul asa cum e el si cu ce-ti ofera el, nelegandu-se de trecut sau nestaruind asupra viitorului…viitor care oricum te ia prin surprindere si te shocheaza de cele mai multe ori?
Ma mai intrebam ce ar gandi, ce ar face oamenii daca ar afla intr-o zi ca mai au…sa zicem…3 zile de trait. Ar renunta la orgolii? S-ar impaca cu cei care le-au gresit? I-ar ierta? Ar suna pe toata lumea sa zica tot ce ar fi putut sa zica dar nu au avut curaj? s-ar inchide intr-o camera asteptand momentul? ar face toate lucrurile pe care si-ar fi dorit sa le faca toata viata? ar plange pentru nedreptate sau s-ar bucura de timpul ramas? ar muri cu zambetul pe buze sau cu ochii plansi si inima plina de regrete? Ar fi bine totusi nu? Sa stim momentul…sa ne pregatim pentru el…..De ce 3 zile? Pentru ca mi-a zis cineva zilele trecute “in 3 zile mi-am nenorocit viata” …si se pare ca e de ajuns pentru multe. Nu stiu cum as reactiona exact , dar momentan as zice ca m-as duce sa fac bungee, as fuma iarba,as iesi cu toti prietenii si m-as distra si m-as asigura ca nu plange nimeni la inmormantare….
Voi ce ati face in ultimele 3 zile din viata voastra?
Incep anul intr-o letargie totala!…Neuronu meu nu prea mai contribuie cu nimic…nu mai construim nimic…tre sa am o discutie serioasa cu el!! Nu de alta dar…nu e tocmai momentul potrivit !:D Asa ca..in speranta ca o sa am “flow” la ce o sa expun mai departe..imi urez “bun re-venit” pe scena blogareasca pe 2009 si spor la scris!
O sa par ca o baba povestind despre comunism in postul asta !:D Deci…se iau in considerare revolta, melancolie, conservatorism….tot ce trebuie ca sa iasa bine…ca asa-i frumos! Impotriva cui revolta..ma intrebati? Hai k va zic..da’ mai incolo…
Voi ce va aduceti aminte din copilarie? Eram zilele trecute la metrou si trecand o domnisoara pe langa mine, si lasand in urma ei o dara de parfum….am ramas cateva secunde pe loc incercand sa-mi dau seama de ce imi aduce aminte acel odor. Nu stiu daca vi s-a intamplat vreodata…dar..stateam acolo, facand adevarate exercitii de memorie….pentru ca in final sa ma luminez. Parfumul era asociat in minte mea cu o sufragerie modesta, transformata in sala de dans, cu mocheta pe jos si oglinzi de jur imprejur. Era sala in care atunci cand abia daca implinisem 5 ani, paseam pentru a ma exprima prin dans, pentru a arde cantitatile mari de energie pe care le aveam ca si copil si pentru a ma deschide catre ceva nou , f frumos. Nu stiu daca erau parfumurile combinate ale mamelor care stateau la usa privindu-si mandre copii sau doar parfumul profesoarei care pentru mine a reprezentat un model de viata….eu o sa ma limitez la a zice ca era parfumul acelei perioade…si mirosea frumos tare…
Copilaria mea se leaga strans de viata la tara! mai bine de 3 luni pe an mi le petreceam acolo…si nu -mi pot imagina copilarie mai frumoasa k acolo:D! Catarat in copaci, nave spatiale in copaci, paparuda cu apa pentru flori, furat fructe si flori de la vecini, vanat de radasti (RĂDÁŞCĂ, rădaşte, s.f. Insectă din ordinul coleopterelor, de culoare neagră-castanie, masculul prezentând două mandibule puternice ca nişte coarne de cerb) construit telefoane din lemn, organizat concursuri, jucat somatelea(aditional….ascuns in porumb, in gradina, in beci, in pod, in copaci etc), facut fantani din cutiutzele cu otrava pentru soareci, jucat cu coca pentru gogosi, mers la camp, mers dupa iapa la izvoare (calarit:X), jucat carti , tomanap si “ce-ncape intr-un geamantan”,leaganul din lemn, mersul duminica la biserica si toate juliturile posibile…
Si aici incepe revolta…
De fapt..regretul …ca viata la tara se pierde sau in general copilariile….se pierd! Cati copii mai au azi bunici la tara, cati se mai catara in copaci sau joaca ” tara, tara ,vrem ostasi”? Cati mai aleg jucatul cu masinutze in locul jucatului pe calculator…si cati se mai fluiera la balcon in locul buzz-uitului pe mess? Copii astia nu au julituri in genunchi si nici macar nu se mai sperie de bau-bau pentru ca probabil li s-a zis ca e ceva virtual, care merge omorat apasand tasta ctrl+delete. Nu stiu sa compuna, nu mai au imaginatie …si daca au depaseste pragul normal de SF. Nici makr desenele animate nu mai sunt credibile! Eu ma amuzam ore in sir cand un motan fugarea un soricel mai destept ca el…sau il contemplam pe dexter, the boy genious…sau vroiam sa fiu o powerpuff girl! Astia mici….hmm….astia se mai uita la desene animate?:-?? N-am de fapt nimic cu ei, ca nu e vina lor …e doar vina societatii in care s-au nascut…si spre binele lor… s-au si adaptat….
Deci..sa dam vina pe societate…sa dam vina pe tehnologie ca ne transformam usor usor in niste robotei care uita sa-si mai traiasca viata….cum trebuie. App de asta…Ati auzit ca au facut astia Bucurestiul virtual? S-au format adevarate comunitati virtuale…lumea petrece..merge la film..se plimba…totul virtual! WHY?! Da-ti-mi un singur motiv bun pentru care as opta pentru oricare din activitatile alea virtuale cand pot sa le fac..for real ! Bucurestiul arata destul de frumos zic eu live….(totusi as scoate cateva mii de masini din trafic …:D)..deci..hai sa spunem ”NU” unui viitor sedentarism! Mess-ul ? l-as desfiinta !! (eu impreuna cu altii cu care am pornit revolta..desigur) in ciuda faptului k momentan sunt dependenta de el !! Ok …hai sa punem altfel problema ca sa nu fiu inteleasa gresit:)) Ii gasesc utilitatea..bineinteles…si probabil ca nu m-as putea lipsi de el total…insa as putea spune k mi-as dori sa nu fi existat! Suntem dependenti de statusuri cat mai frapante…de poze smechere la avatar, suntem cat se poate de liberi si deschisi in orice conversatie..pentru ca ni se permite…credem ca jumatate din lumea din jurul nostru ne sunt prieteni doar ptr k ii avem in lista noastra de mess..si interpretam cuvintele cum ne suna noua bine..pentru ca sunt lipsite de intonatie!! Nu se mai cer numere de telefon..se cer id-uri de mess…pentru ca vb aia…de ce sa te balbai la telefon cand poti sa ai o discutie cursiva si inteligenta pe mess nu? Comod..si moca…n-am ce zice…dar ce-ar fi sa ne intalnim sa discutam ca oamenii normali? ;;) sunt sigura ca multi oameni au multe lucruri de spus si inca inteligente…pakt ca au probleme de exprimare….:D
Inchei vesel…nu pentru ca as avea motive serioase( e sambata noaptea…si stau degeaba..am un deal de proiecte care abia ma asteapta sa le intretin..si se apropie si sesiunea:-J) insa dau astia de la 2 baieram si imi vibreaza tot patul pe bituri care mai de care mai dubioase 
)
Zambesc si las spre contemplatie….Noapte buna!
M-am saturat sa imi pese ! Imi pasa prea mult…sau imi pasa mai mult decat le pasa altora! Astazi sunt revoltata …astazi vreau sa fie altfel! Vreau sa ma trezesc cu o atitudine de “mi se rupe”, sa zambesc ironic si sa imi inchid telefoanele. Sa nu ma duc la scoala, si sa vizionez n filme pana adorm la loc. Sa nu ma gandesc la prietenii pierdute, la oameni pe care nu i-am mai vazut de mult sau la oameni care nu se mai lasa vazuti de mult. Astazi nu mai plang fiindca oamenii dragi ma dezamagesc, pentru ca oamenii dragi nu mai au cum sa ma dezamageasca…nu-mi mai pasa! Astazi nu mi se frange inima cand astept un telefon, sau o vorba frumoasa…pentru ca nu le mai astept! Astazi pot sa fiu certata cu cineva, fara sa ma invinovatesc, fara sa caut motive de impacare…nu mai urmaresc impacarea! Astazi nu sunt singura,sunt disponibila! Astazi pot sa spun “Nu” fara nici un fel de regret…pentru ca nu mai pot simti regretul! Astazi sunt ”liniara”..plata…ca multi dintre oamenii din fiecare zi! Astazi nu ma agit, nu lupt, nu cersesc iubire, nu spun “mi-e dor de tine”, nu urasc! Astazi…nu-mi pasa!!!!
Sunt aici…inca asteptand ziua de astazi…!Mi-a iesit bulina rosie pe obrazul stang…prietenii stiu de ce …si nu e de la frig !
Dragul meu,
Ma chinui de mult sa-ti scriu aceste cuvinte si nici acum nu stiu cum sa le astern pe foaie. Nu stiu daca ai observat comportamentul meu distant din ultima vreme, insa acum e momentul sa-ti spun ce am pe suflet!
Nu cred ca ne mai putem vedea! Esti prea schimbator…nestatornic pentru mine! La inceput ne era bine impreuna, zambem in fiecare zi atunci cand erai de partea mea…dar de o vreme, te-ai schimbat. Sau poate am mai crescut eu…si am inceput sa realizez! N-ai inteles niciodata ceea ce imi doream cu adevarat…sau poate ca nu ai vrut sa intelegi! Imi dau seama de atatea lucuri acum….Cand aveam nevoie sa stai, sa zabovim..mereu fugeai de mine, mereu erai grabit…iar atunci cand asteptam ceva cu nerabdare, intotdeauna ajungeai tarziu, cateodata prea tarziu..!Mereu eram in intarziere din cauza ta sau pierdeam momente frumoase…mereu cu tine simteam ca nu-mi ajung orele sa mai fac nimic!Sunt lucuri pe care nu ti le-am zis niciodata pentru ca…credeam ca sunt speciala pentru tine, dar se pare ca nu…ma tratezi ca pe oricare alt om in drumul tau! Nu pot sa schimb faptul ca tu m-ai facut ceea ce sunt azi..si datorita tie am ajuns aici..si asa, dar trebuie sa intelegi….tot tu ma imbatranesti cu fiecare zi!
Asa ca…dragul meu TIMP….scrisoarea mea..e de despartire! Am trecut prin multe, mi-ai vindecat multe rani…probabil ca imi va fi greu sa te uit vreodata, dar….te rog, nu ma mai cauta!! E mai bine asa….
Iti vorbesc pentru o ultima data, te sarut..si-ti doresc numai bine. Sunt sigura ca vei gasi fericirea….ai tot timpul din lume…..
Cu drag,
a ta mica trecatoare prin viata….
One day….look at me, smile at me,approach me, talk to me, make me laugh, seduce me,go out with me, fall in love with me, kiss me, sing for me, write for me, bring me flowers, walk with me, dance with me, look me in the eyes,hold my hand, tell me beautiful things,surprise me, make love to me, tease me, wake up with me, judge me, accept me, scream at me, apologise to me, pamper me, make me mad, make me apologise, cry for me, cry with me, believe in me, trust me, support me, scare me, be proud of me, play with me, care for me, marry me, fall in love with me again, be happy with me, have babies with me, watch them grow with me, be proud of them with me….aaa..yes…and love me while doing all that!!! I haven’t said any “don’t” s …so why do you find it so hard? It’s just a matter of perspective….
See you soon
Your unknown someone
In ultima vreme sunt tot mai nemultumita de faptul ca am uitat sa aducem pe fatza noastra o farama de zambet. Suntem tot mai preocupati de vietile noastre cotidiene, sufocati de problemele noastre si ale altora, tematori mereu sa nu facem pasul gresit care sa ne arunce in nefericire, nu i asa? Ce s-a intamplat,oameni buni, cu zambetul acela, adesea inocent, de multe ori molipsitor, pe care l purtam cu totii odata? Ca stiu k zace akolo ascuns..in fiecare dintre noi! “Râs fără sunet, exprimat numai prin destinderea buzelor; surâs”-asta spune DEX-ul despre “zambet”, definitie care mi s-a parut total incompleta, daca luam in considerare cat de multe implica actiunea in sine, de a zambi. In definitia mea, zambetul ar fi cel putin o expresie a bucuriei interioare, trasmisa prin contractii ale muschilor fetei. Mi se pare trist sa observ cum oamenii au uitat sa se bucure, sa vada jumatatea plina a paharului, sa iubeasca si sa sarbatoreasca toate astea prin zambete; sa zambeasca la rasul unui copil, la un peisaj frumos sau o melodie armonioasa, la vederea unei flori colorate sau a unor indragostiti tinandu-se de mana. Sunt lucruri care pe mine mereu ma vor face sa zambesc, mai ales prin puternica lor simplitate. Si atunci cand zambesc, zambesc si cu sufletul , nu numai cu fatza, pentru ca stiu ca omul care va primi zambet va raspunde in accelasi fel. Un zambet chiar face diferenta…..iar celor descurajati, care au uitat cum sa faca lucru asta….le ofer un friendly “cheer up”, un zambet larg si una bucata piesa dragutza….Enjoy!!
daca nu zambiti la melodia asta…..u are not human:-| ))…click:D
totul incepe de la o melodie veche ..dar mereu actuala……
i m walking away…from the troubles in my life
