M-am trezit in dimineata asta iritata de complexitatea cuvintelor. A cuvintelor in general….nu a ceva anume spus, nu a cuiva anume, doar a cuvintelor aruncate, a cuvintelor spuse degeaba. Sunt baricadata de partea comunicarii verbale, sunt un om al cuvintelor, un om care spune multe si nevrute…care arunca la randul lui cuvinte pe care apoi si-as dori sa le poata lua inapoi, care iubeste cuvintele frumoase inlantuite armonios la momentul potrivit s.a. Si totusi….ma lovesc de superficialitatea oamenilor si incep sa mi fac procese de constiinta, sa initiez procese de remediere. Nu vreau sa folosesc anumite cuvinte doar pentru ca suna bine, nu vreau sa-mi exprim sentimentele in cuvinte…vreau sa le arat, nu vreau sa ma ranesc in cuvintele aruncate de oamenii din jurul meu, nu vreau sa cred ca prin “a spune” rezolv mai multe decat prin “a face”. Situatia sta in felul urmator…

 

Pe de o parte, sa vorbim despre cuvintele spuse degeaba. Cuvintele care….nu trebuie sa lipseasca si totusi prezenta lor e mai mult decat redundanta in anumite cazuri. Vorbesc despre cuvinte care vin din obisnuinta, atunci cand ar trebui sa vina din suflet, despre cuvinte care vin prea tarziu, atunci cand nu mai ai nevoie de ele, cuvinte care nu reusesc sa te faca sa te simti mai bine, cuvinte care nu reusesc sa vindece…cuvinte spuse degeaba. Acele cuvinte care-si pierd din incarcatura pentru ca nu mai sunt folosite cand si cum trebuie,  care ajung sa fie inutile, lipsite de sens si fara nici un impact asupra oamenilor, pentru ca oamenii au uitat sa le dea sensul si menirea potrivita. Ganditi-va la “te iubesc” “mi-e dor de tine” “imi pare rau” “imi cer scuze” “promit sa nu mai fac” “o sa fie bine” “n-am nimic” si altele din familia asta…..how many people say those…and really mean them?

 

Pe de alta parte, sa vorbim despre cuvintele care dor. Cuvinte care descriu adevaruri…adevaruri pe care le stii, dar pe care ti-e greu  sa le auzi in cuvinte, sau adevaruri pe care nu le stii, si nu le-ai face fatza. Sunt cuvintele care reusesc sa-ti sfasie inima, sa-ti darame sperantele, care-ti pot taia din avant si iti pot suprima entuziasmul. Cuvinte rele, sau spuse cu rautate, cuvinte negandite sau cuvinte intentionate, cuvinte care taie ca un cutit. In general sunt cuvintele pe care le regreti ulterior, pe care le-ai lua inapoi…si pentru ca nu poti, incerci sa le ajustezi cu un “imi pare rau” de mai sus….la fel de inutil. Din fericire, cuvintele trec la fel de repede ca si atunci cand au fost aruncate…iar cand e vorbe despre vindecarea ranilor de cutit, intrevine capacitatea noastra de a fi toleranti sau de a trece peste cuvintele reci,rele, dureroase, nervoase sau indiferente.

 

   Asa ca….pentru mine cuvintele raman…o unealta a comunicarii, raman indispensabile, si folosite in directia corespunzatoare, vor ramane cu esenta caracteristica si un gram de frumos in fiecare dintre ele. Nu mi-e greu sa spun “mi-e dor de tine” si nici un “te iubesc” atunci cand simt nevoia sa le spun, nu mi-e greu sa incerc sa ofer un zambet in loc de priviri si cuvinte aruncate la nervi, si mai ales..nu mi-e greu sa accept oamenii si sa trec peste cuvintele lor deseori taioase….pentru ca ele, cuvintele…raman la urma urmei…doar niste cuvinte.