Ploaie de….Belgia

Cat eram acolo, cu pielea murata, imbracata cu multe haine si toate hainele ude, tanjeam dupa un pic de soare de Romania ( a se citi “un pic mai mult soare”). Si totusi…..ajunsa inapoi, fiind aici, in focul de caldura, si nu acolo…sub picaturile straine de ploaie…realizez ca mi-e dor de..”acolo”.

A fost prima data cand m-am urcat in avion. Imi povestise sor’mea exact cum o sa fie : golul din stomac, viteza la decolare, perioada in care urca si se infunda urechile, norishorii ca in reclama la cocolino, turbulentele, aterizarea…si micul avion apartinand EasyJet le-a respectat intocmai. Partea care uitase sa mi-o povesteasca era aia in care mi se facea mie rau…imi tremurau mainile, imi amorteau picioarele, ma uitam intr-un punct fix si transpiram toata. Bine….nu ar fi fost oricum prea interesant! Interesante erau gandurile mele intr-un moment de maxima suferinta la 10000 departare de pamant : ” ok…deci..eu n-o sa mai pot calatori de-acum nicaieri cu avionul, ca o sa ma simt asa? that is fucking unfair !!!” Ehh….da am ajuns io si la Milano…si m-am urcat si in al doilea avion spre Bruxelles, si cu stomacul mai mult sau mai putin in pioneze….m-am urcat safe and happy si in autobuzul ce ne ducea pe toti la De Brink( un locsor la vreo 4 km de Herentals). Impactul cu strainii a fost unul cat se poate de dezamagitor….prima impresie : nevorbitori de limba engleza, prea galagiosi si grosolani…si as putea sa adaug “nici un baiat simpatic”. Noroc ca nu-mi bazez principiile pe primele impresii…..Mi s-a parut destul de fun sa aflu ca o sa stam 8 fete intr-o camera, toate romance, camera care aducea a un buncar rusesc in care nu intra caldura, dar din care nici nu iese frigul, unde e mereu umezeala si putin intunecat. I didn’t care! nu planuiam sa dorm prea mult anyway:D

Acum ca imi amintesc de primele zile, regret faptul ca ne-a luat atat de mult timp sa ne cunoastem, sa interactionam…romani,spanioli, greci, belgieni…Jocurile de cunoastere nu ne-au ajutat foarte mult, decat poate sa ramanem cu minunatul cantecel din padure “alo-a-gogogo-alo-a-gogo”:)))) Insa stiu sigur ca la jocul organizat de romani toata lumea s-a distrat cautand caca de capra, facand poze in cabina de dush sau asezati intr-o piramida, alergand dupa TGV sa-i faca poza sau speriind copii de sub 10 ani. Spaniolii n-au apukt sa-si desfasoare activitatea din cauza ploii iar grecii ne-au dat creioane colorate cu care am desenat rauri si munti..si printzese si copaceiii:)))inimioare si stelutze am zis?:-?:))

Zilele urmatoare au fost incarcate cu vizite care de care mai interesante, de la vizita la Hidrodoe, un parc cu si despre apa, facut mai ales pentru copii….dar…vorba aia….cine zice k la 20 de ani nu esti inca un copil?:D Eu una eram …”like a kid in a candy store” …sau mai frumos..ma simteam k in pielea unor copii la tara care fac paparuda in spatele casei. Am plecat de akolo cu parul ud si hainele umezite,insa ploaia aia specifica Belgiei a avut grija sa nu-mi ramane nimic uscat in drum spre casa. Vizita la Netepark a fost si ea una….plina de apa!!…Piscina, hidromasaj, jacuzzi si senzatia locului…toboganul cu apa…de unde nu am plecat decat dupa vreo 20 lanturi facute cu grecii si spaniolii.! Mai adaug una bucata baie in piscina de afara..unde ploua (din nou!!) si bineinteles…un schimb intercultural mai deosebit cu un “prieten” de-al meu grec….prietenii stiu de ce!!:))

Orasele ca Ghent sau Zomergem m-au facut sa invidiez cultura si modul de viata al oamenilor de prin partile alea.  In Ghent, privelistea dintr-o plimbare cu barca iti oferea tot ce trebuie sa stii despre un orasel atat de mic dar atat de plin de viata si de traditie.  Dupa o plimbare la castel, priveslisti uimitoare asupra intregului orash si apoi o runda de shopping prin magazinele si ciocolateriile din zona…m-am convins ca acela era unul din locurile de care te poti indragosti la prima “degustare”. In Zomergem am intalnit aceleasi casutze atent construite din  caramida si gradinile deschise si verzi pe care le admirasem si in Herentals. O liniste mai mare ca acolo n-am vazut.  Umbland prin orash dupa teroristi si bombe de dezamorsat (asa era jocul:D) nu cred ca am intalnit mai mult de doi oameni sa se plimbe pe strazile micului oras.  Cine stie…poate isi faceau oamenii siesta;))
Si pentru ca tot zisesem de ciocolata, nu ma pot referi la Belgia fara sa imi ploua in gura gandindu-ma la ea. Ciocolateriile asezate la fiecare colt de strada erau de un rafinament nemaintalnit (de mine) iar ciocolatzelele in toate formele si culorile te faceau sa vrei sa cheltui toti banii care ii ai in buzunar pe cele mai fine praline sau cele mai interesante trufe. La fel si magazinele de dulciuri pe care le-am vazut in Bruxelles….pareau scoase din povestile cu Hensel si Gretle!! (n-am putut insa sa nu ma intreb cati oameni mor la astia in tara de diabet:-?..oh well…makr mor fericiti:))) Si in afara de faptul ca mananca foarte multa ciocolata on a daily basis, n-am putut sa nu ma mir de prezenta bulelor in Lipton sau de merele coapte pe care ei le manaca in loc de salata de rosii;))
Si de la impresia aia putin dezamagitoare pe care o aveam la inceput, am ajuns la cantat “perrea” toata ziua, la jucat “marcianito” si “ciuki” cu spaniolii, la rasete pana dimineata, la petreceri si distractie pe muzica romaneasca…la plansete si regrete la plecare…si tot asa. Imi lipsesc spaniolii care nu dormeau pana dimineata pentru ca aveau traditie sa se picteze cu oja si cu marker permanent pe fatza, care se strambau la noi cand ziceam “que”, care jucau pana dimineata diferite jocuri cu bautura, care se chinuiau sa invete injuraturi romanesti si sa zica lămâie. O sa-mi lipseasca si grecii cu putina lor engleza, dar care cantau cantece bisericesti pe strada, dansau hore traditionale…sau faceau diferite exhibitii:)))  Si trebuie sa recunosc ca am avut si oarece instincte patriotice in momentul in care…le-am demonstrat spaniolilor ca nu toti romanii sunt tigani (asa cum credeau) ca romanii stiu sa se distreze chiar mai bine ca ei, ca putem invata limba lor materna doar uitandu ne la telenovele…ramanand insa la sfarsit cu sentimentul ala trist ca in ciuda a ceea ce suntem noi romanii, Romania ramane inca o tara inferioara…din foarte multe puncte de vedere.  Inca astept sa vad in Romania magazine ca pe strazile din Bruxelles si preturi la care sa nu te usture buzunarul, femei imbracate atat de bine ca acolo si oameni atat de amabili si generosi. (mai ales ca acolo NU SE FURA!!)
Au fost lucruri pe care mi-a placut sa le descopar, sa le incerc, sa-mi doresc sa le revad…sa imi doresc sa le incerc din nou…lucruri care mi-au deschis apetitul spre calatorie…spre frumos…spre..altceva!! Ma simt ca un copil care tocmai a invatat sa mearga…care stie ca acum ..nimic nu-l mai poate opri sa ajunga in locurile pe care si le doreste.  Si acum sufocata de caldura si cu o minunata raceala de la ploaia aia de Belgia, mi-am adunat ideile si amintirile si pozele ca sa reconstitui putin ce a fost “acolo”.  Cum ar spune unii…”Belcica inolvidable!!”

P.S : special pentru prietenii nostrii spanioli si pentru Dimitris ….Perrea !! Perrea!!:)))

tara noastra-i o comoara…..

…..pacat ca te chinui asa mult sa iesi din ea!!:)) e impresionant cum oamenilor le place sa te trimita dintr-un loc in altul, dandu-ti impresia ca ei chiar te ajuta, te indruma, te sfatuiesc…oh well..tare am mai fost si eu indrumata astazi , cand cautam sa imi fac asigurarea de sanatate pentru 9 zile cat stau in Belgia (da..plec in Belgiaaaaa:D). Taica’miu imi zisese sa ma duk la Omniasig..ca s-a interesat el si e buna, e la vreo 30 de lei, dar eu incapatanata..i-am spus ca sigur gasesc sa-mi fac si mai ieftina si la un sediu ma apropiat de casa (pentru ca afara e a dracului de cald:-|). Ok…n-am gasit in apropierea casei…dar tot nu m-am dus la Omniasig..pentru ca m-am gandit ca sediul imens al BCR-ului de pe Brailei tre sa ma ajute cu siguranta. La primul ghiseu pe care il gasesc in cale, intreb de asigurari medicale, iar o tanti foarte amabila si zambitoare ma indruma la etajul 4(nu aveau lift) la biroul Carduri. Lejer…dupa cateva zeci de trepte, dau cu nasul de doua cozi interminabile, care intamplator sau nu ..incepeau de la biroul Credite. Ce era interesant era ca de partea cealalta, 4 ghisee erau goale, asa ca in loc sa ma risc sa stau la cozile alea dragutze, am preferat sa intreb. “Domnisoara, dar BCR Asigurari nu e in cladirea asta…”.Cine ar fi crezut..intr-o cladire asa impunatoare? Nici n-am ascultat mai departe. Stiu doar ca zicea ceva ca nu e departe. Pentru ele care stateau la racorica..la aer conditionat, era la cateva strazi, pentru mine, transpirata si batuta de soare….era prea departe! Cand am dat iar piept cu valul de caldura de afara, am vazut peste strada cladirea la fel de grandios construita a BT. Acolo primul lucru pe care l-am gandit cand am intrat a fost:” ia uite ce oameni organizati”, asta pentru ca pe o placutza in fatza ochilor scria “etajul 4- BT Asigurari”. Plina de elan am pornit pe scari, pentru ca nici aici nu exista lift, dar elanul s-a cam dus pe la etajul 3 cand ma opreste un nene indignat, curios sa stie unde ma duk asa hotarata. “La asigurari” ii spun convinsa. “pai, domnisoara…asigurarile nu mai sunt de mult in cladirea asta”…ca sa vezi, nici la voi? “Dar unde?”…si am primit indicatiile de rigoare, nu foarte explicite nici alea, fiindca am mai dat pana sa ajung la cladirea respectiva de inca doua sedii BT, la fel de inutile pentru problema mea. Finally…ajung si la destinatia finala (speram eu), unde gasesc indicatori cum ca BT asigurari ar fi la etajul 3. La etajul 3 insa gasesc un foarte frumos…coafor. Isn’t that confusing?:-? o alta domnisoara dragutza ma indruma spre jumatatea cealalta a cladirii..la etajul 3. Cine s-ar fi gandit ca trebuie sa cobor scarile, sa ocolesc cladirea, sa dau de o usa ascunsa si mica..sa urc iar 3 etaje si abia apoi sa gasesc Bt Asigurari?:-J Si ca sa fie totul si mai amuzant….infaptuirea asigurarii n-a durat mai mult de 3 minute…dar ma mandresc cu faptul ca am dat doar 20 de lei pe ea:)) bumpy ride huh? In rest toate bune si frumoase….bagaje facute, rezervare facuta, nerabdarea creste si aventura poate sa inceapa. Belgium here i comeeeeeeee!!!!:D:D:D

letter to my unfound love

One day….look at me, smile at me,approach me, talk to me, make me laugh, seduce me,go out with me, fall in love with me, kiss me, sing for me, write for me, bring me flowers, walk with me, dance with me, look me in the eyes,hold my hand, tell me beautiful things,surprise me, make love to me, tease me, wake up with me, judge me, accept me, scream at me, apologise to me, pamper me, make me mad, make me apologise, cry for me, cry with me, believe in me, trust me, support me, scare me, be proud of me, play with me, care for me, marry me, fall in love with me again, be happy with me, have babies with me, watch them grow with me, be proud of them with me….aaa..yes…and love me while doing all that!!! I haven’t said any “don’t” s …so why do you find it so hard? It’s just a matter of perspective….

See you soon

Your unknown someone

ce-i al meu e pus….DEPARTE

Am trait mereu cu impresia ca oamenii primesc ceea ce primesc in viata pentru ca merita, pentru ca lucrurile au intotdeauna un sens si un motiv pentru care se intampla….asa am fost si crescuta….faci bine, primesti bine….faci rau, esti pedepsit…era o ordine cat se poate de logica. Mi-a fost greu sa descopar ulterior ca..raul si binele sunt total relative si mai mult, ca rasplata primita nu e nici pe departe propotionala. Vorbesc de oameni buni..oameni rai….makes no difference..de fapt..avem cu totii o rautate, un egoism in noi care ne face sa ne dorim mereu mai mult decat are altu de langa noi, sa ne dorim mereu o viata mai buna indiferent de cat de bine traim. And for what? De fapt..suntem toti in cautarea aceluiasi lucru imposibil…diferenta dintre noi e ca unii ar face orice sa o obtina..iar altii ar mai lasa de la ei…da…vorbesc de fericire. Si ea e relativa, poate mai relativa si decat timpul.. poti fi fericit o secunda..si sa te bucuri de ea cu adevarat…si poti fi fericit o viata….fiindca ai stiut sa faci din lucrurile frumoase un mod personal de a trai. Nu vreau sa vorbesc totusi de fericire…ca si asa am deviat. Adevarul e ca in momentul asta scriu pentru ca imi manifest rautatea aia de care vorbeam mai devreme….imi doresc lucruri pe care le vad la altii…tanjesc in fiecare zi dupa dragoste, amintiri frumoase, distractie …visez la o masinutza a mea, la o casutza amenajata asa cum vreau eu si la o familie perfecta….Ma simt rea…pentru ca…chiar cred ca unii nu merita tot ce primesc! Si as vrea sa pot continua sa astept ceea ce parintii mereu imi spuneau sa astept : ” ce-i al tau e pus deoparte”. Astept acele lucruri care ma vor lua prin surprindere si de care o sa ma bucur, si momentele in care le voi da dreptate celor care au stiut sa fie mai optimisti…..N-am incetat sa cred in ceea ce vreau, doar ca…..e o chestie de probabilitati..e ca si cum mi-as dori sa ploua maine…poate va ploua..poate ca nu. Trebuie sa continui sa fac dansul ploii …pana ajung la..ce-i al meu….